De câte ori doi oameni, bărbat și femeie


Sub noi, lumea și orașul, ca un cearșaf imaculat,
spălat impecabil de câte ori doi oameni, bărbat și femeie, se iubesc.


deși e confortabil, te rog să nu-l luăm de unde-i este locul, trăgându-l peste noi din vreo grijă, din vreo jenă,
din vreo cauză oarecare.
pe de altă parte, între noi și pământ,
mai trebuie să fie ceva.
nu se poate așa, să fim lipiți, să semănăm la modul absolut.
pământul nu știe despre sine că moare…
te privesc precis și-ți spun că nimic nu se ascunde,
totul se valorizează.


sub noi, lumea și orașul…
nu sunt murdare, deși se pot privi așa uneori.
Dumnezeu este patron la spălătorie,
noi venim cu săpunul care,
între noi fie vorba, este tot al Lui.
voi fi de acord să tragem cearșaful peste noi,
dar numai când eu voi fi sigur că l-am lăsat curat.
El va spala de bucurie că noi, cei doi oameni ai Lui,
ne-am iubit după cum a vroit,
în dragostea pe care ne-a dat-o
și nu pe care am ales-o, într-o criză de singurătate.


fiind contemporan cu Dumnezeu,
nu pot să cred că sunt mort.