TOT MAI GREU

Tot mai greu mă acoperă cerul,
zborul păsării nu l-am pătruns,
mă pândește din anotimpuri misterul
unui timp, unui munte de sare ascuns -

Tot mai greu îmi iau pruncul de mână
să-i vorbesc despre inima mea,
prind cuvintele în pământ rădăcină,
ricoșând printre oameni de tinichea -

Tot mai greu îmi pricep înțelesul,
mă îmbrac în cămașa de om,
o efigie de ape mi-e versul,
săpând cercuri de lut pe o scoarță de pom -

Prea ușor vine iarna în suflet și doare,
doare drumul sub tălpile moi,
doar iubirea e candela-n care
ne topim, ca un munte de sare sub ploi…