agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-31 | |
Să fie pasăre măiastră? Să fie-o zână bună?
Ascunsă într-o stea de sticlă? Pitită după lună? Se teme de ceva și fuge sau stă-ntr-un loc dosit? Să nu-și arate chipul, e-așa de negăsit…? Dorind independență, vrea singură să fie Ascunsă-ntr-un nor alb și mic, cât o cutie? Zeii-o răsfățau în ceruri, dar ea le-a adus rugă S-o lase în adâncuri… în munții-nalți să fugă? Să fugă să se-ascundă de ce? De cine oare? …e roua dimineții sau văd plângând o floare…? În nepătrunsele adâncuri, o cauți în zadar. Micuța perlă a fugit din scoica de cleștar. A împletit din fir de aur realul crud cu visul Și n-a mai suportat durerea când a-ntâlnit abisul. N-o vei găsi nici la izvoare cu ape repezi, line Ce-mpletesc șipot sau vâltoare cu perle cristaline. Dar și ea, precum râuri, plânge, și lacrima… o doare. Pe obrăjori – ce nu-s ca piatra – pe care curg izvoare, Lacrimi fierbinți crestează parcă, pe fața-ndurerată, Căci inimioara ei plăpândă e-atât de zbuciumată… Prin munți nu scotoci degeaba, că n-o să dai de ea. Părea puternică… tăria, chiar stânca i-o dădea. Dar ce altar din colț de stâncă i-a hărăzit destinul?! Floarea de colț să fie jertfă! Dar nu-i prea mare chinul? Cândva, ursita hotărâtă de prima ursitoare, A fost cu grijă împletită din trei raze de soare, Un fir de nor, virtute pură, din pomul vieții-un ram Și-a fost creat un dar divin, neprețuit balsam. - Ce dăruiește un izvor cu apă cristalină Va dărui numele tău… pentru că el alină. Va alina, va mângâia pe toți din jurul tău! Asta prezic eu, ursitoare de bine, nu de rău. - Vei dori perfecțiune, dar nu o vei avea. A prezis cu voce sumbră și ursitoarea rea. Perfectul – imperfect va fi mereu a ta povară Și orice adevăr ca biciul să usture, să doară. Orbită cu sublimă artă de minciună, falsitate, Orgoliul să te-ndemne-n treacăt să fugi de viață-n moarte. Vina că ești povară, gânduri, un dulce amărui. Închis micuțul pui de vultur e-n vârful piscului. Familie… ah, ce incert și paradox bizar, Tu ai fost oare dăruită sau ai primit-o-n dar? Vei dărui la rândul tău sau te vei dărui Cum vei simți și tu, oare… la fel o va simți? Pe fața ursitoarei bune, ce încă n-a prezis, O lacrimă s-a furișat… a prins-o și a zis: - Þi-o dăruiesc, copilă dragă, va fi speranța ta! E mică, nu cumva s-o pierzi! Să nu renunți la ea! Încredere să ai mereu în tine și-n destin. Să ai în ziua cea de mâine cu zâmbet, nu suspin. Și toate lacrimile tale să fie nestemate, Sorbite într-o bună zi de buze-nfometate. Zâmbetul tău să fie unic precum e Sfântul Soare. Să-ți fie râsul cristalin, sufletul ca o floare, Să-ți treacă iute supărarea, tristețea sau durerea Și să ai parte-n viața ta de tot ce-ți cere vrerea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate