Gesturi


Mereu ca la-nceput, cu mîna-n talia ta
o să te-mping ușor de lîngă mine.
îți suflu-n păr și-n ochi
cum timpul suflă toamnei.
nu vreau să privești lumini
în care frunzele mor,
crepusculul s-a omorît de oameni,
de oameni și de nor,
prefer să te zăresc cu palmele pe sîni.
nu știu nici azi de ce acestea toate îți mai spun
și nici de ce mă poți tu auzi.


iar de pe țărm și de pe mare
în oameni umbrele se-ntorc
cu umerii mîncați de soare
și-ți cînt și-ți cînt
eu, umbra gesturilor tale.
o clipă de s-ar stinge toate,
s-ar primeni și lumea pe-nserat
răsucită pe sub timp.
întors din lunga pată a tăcerii, necurat
voi vorbi aproape de tine, poate.


pe palma mea întinsă
vei atinge nisipul ucis
din pietrele care-au vorbit la lume
despre gesturi, înserare, vină, vis,
despre vremea cea învinsă.
e aceeași palmă cu care o să te-mping
mereu ca la început de lîngă mine,
eu, clepsidra ta de sînge!