am în față respirația lui care se prelungește mult într-un suspin
au încărunțit majoretele. nu se mai poartă diolen
(dar mama nu știe)
îi așez chipul de bărbat tânăr în rama coclită verzuie pentru cei morți
are umbre negre pe margini și mușcă din sânul meu de fecioară
i-a rămas un lătrat pe undeva prin timpanul meu drept
(deși nimic nu mai e drept în ultimul timp)
iubirile sunt înșirate pe sfoară

Retur.
Destinatarul Necunoscut sau Mort. pentru ceilalți funcționar public sau mim, nu se știe
le dau semnalmentele blond, brunet sau poate șaten.
cu ochii…fără.
cu unghiul de vedere distrus.
disperată le arăt pielea mea, uitați așa, cu urmele astea care sângerează acum

avea și o inimă tot ca a mea.

sunt ridicolă. știu. toți arată așa….

bănuiesc că m-am rătăcit în visul unui copil abandonat și mi-e teamă să mă trezesc
ca să nu mă audă câinele galben
să nu mă înșface cu dinții lui tociți ca pe o carne oarecare
să nu mă scuipe spre ziuă ca pe un os.

strâng bine ochii închiși. sper că el știe și mă va găsi în timp ce eu dorm
el mă va tot căuta ca pe un izvor
va ști cine sunt unde sunt
îmi va fi tată frate fiu îmi va fi iubit

și de tot îmi va fi tot

până atunci scriu scrisoarea și o trimit
o strecor pe sub ușa de fier prin cămașa de forță
poștașul se miră că știe drumul privindu-mi amprentele negre

da, e acolo undeva în lume domnule, acolo sunt toți.