nisipul își urcă linia timpului în fiecare sunet
apoi o abandonează în laptele valurilor
bătălie care nu se merită purtată pînă la capăt
cărările îmi crestează tălpile la nesfîrșit
mușcîndu-mi călcîiele ca pe niște caise verzi
obișnuite cu grindina de aprilie și mareele
îmi năpîrlesc pielea orașului mă simt bine
mă simt un fel de statuie naufragiată
în crevasele rîpelor fierbinți ale sfîntului onofre
mă îmbrățișează pios pe mine ultimul șarpe al civilizației
visez la un naufragiu perfect în care aș pierde apusul ca pe o tăcere
iar dacă totul ar fi un fel de sfîrșit
atunci aici ar fi cu siguranță o insulă