"foaie verde și-un bujor
dacă nu mă iubești mor"

din sângele meu sângele tău mă pleznește cu o tăcere despicată la vârf
esti târfa care îmi plânge în fiecare miercuri pe umăr în stația de tramvai
nu ți-am spus încă nimic despre mine.
nu ți-am spus că ascult ac/dc și plâng . ți-ai închipuit toate acestea pe când bărbații
bruneți ,blonzi și șateni
te târau spre imaginația mea străbătându-ți vaginul roșu ca un bujor. șerpi de culoarea coclită a nopții
întretaie în ultimul vis umed respirațiile noastre flămânde
nu ți-am spus despre mine că pot să plâng
mi-a crescut un bujor gigantic în inimă
acolo unde bicuspida se închide în ritmul pulsului nostru comun și orgasmic.
am dedus că sunt viu
când mi-ai cerșit o privire și o mie de lei
grei
când mi-am amintit că în fiecare miercuri ai un alt chip
fragmentat de goana vagonului galben pe care scrie mare
ARIEL
tu, iubito, ești târfa care-mi plânge pe umăr și-mi fredonează în fiecare miercuri
un cântec fals despre un om simplu care avea o inimă, un bujor, o foaie verde, un dor

nu ți-am spus încă
dar dacă nu mă iubești
mor.



"foaie verde doi bujori
de te iubesc un pic tot mori "

dai din mușchii tăi galbeni pe lângă vagonul tot galben
de parcă nu eu aș avea menstruație
dar tot tu iubite
am un sutien în loc de sentimente
(așa mă învăța bunica)
un stâlp femelă te-a privit din întâmplare
ho mi s-a spus
dar tot l-am înfipt într-o stea ce nu voia să cadă

am o linie în buzunar deși bunica mi-a spus că femeile nu au
buzunare nici linii

sunt femeie de pus între picioarele tale iar dacă nu
să faci din mine o parabolă de sânge de lemn și de sare

din sentimentul meu resentimentul tău îmi scrie pe pulpe
istoria este doar un tampon înfipt într-un aluat de amalgam
indiscutabil
când m-ai privit data trecută eram doar o femeie de hârtie cu ochi de meduză
trup de animal spânzurat
și vagin