Fir de nisip cade năvală,
e somnu-ascuns în toropeală
și se așterne-n pleoapă grea.
Îmi strânge capul cu-o curea.
Nu lasă urme, ci un vis succint, născut din gând prelins
dintr-un subconștient ursuz,
ce lasă totul fără-auz
și sensul parcă piere și el
căci visul, e un menestrel
cu meșteșugul prins în cioburi
de zbor, lansat în colburi,
ce lasă-n amintiri lumina.
E momentul...
Ridicați cortina.