Spre ideea iasomiei,
Spre ideea iederii,
Încolăcită cu cea a nebuniei
M-am prefăcut că înțeleg
Ce nu înseamnă luna.

Spre mine, parcă lumea se încinge.
Se macină în cataplasme de minor,
Spre nimicul gol din amintire,
Uitând, din plinul goliciunii, să mor.

Nu, nu-mi uit decât soarta
De-a te iubi fără să uit
(că te iubesc)
Rămân zâmbind mesajului sonor
Ca și-unui ecou vindecător.
Mi-e dor să cred în nemurire,
Fără să simt că dor.

La tine-n nebunie e-atât de primitor
Încât la mine-i numai gol...
Dacă l-ai umple
Aș ieși din mine-afară,
Aș putea crede că pot să fiu doar zbor
Să te cunosc în fiecare unghi de gol
În fiecare briză de ușor.