agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 43797 .



Poeme într-un vers
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Pillat ]

2005-04-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu




1. Poemul într-un vers
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.

2. Păstorul mării
Copilul gol mai cântă din fluier la delfini.

3. Îmbrățișare
Suia o viță de-aur pe negrul chiparos.

4. Pan
Prin frunza rară țapul privește, faun trist.

5. Pasărea din basm
Zburau fazani de aur în focul din cămin.

6. Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

7. Melancolie
Foșniră împușcate lungi aripi. Dor târziu.

8. Pasărea mării
Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg.

9. Trecutul
În ochii verzi porți marea spălată de furtuni.

10. Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

11. Ciocârlia
Din praștia câmpiei lumina cântă sus.

12. Norii
Albastru clătinate, aeriane culmi.

13. Crăciun
Se-oprise steaua, fânul din staul strălucea.

14. Templu antic
Încremeniră patru coloane, cerul, marea.

15. Stăpânul mării
În plasa lor pescarii au prins un zeu străin.

16. Înserare
Pe-oglinda legănată a sufletului: norii.

17. Sângele vieții
Ca vremea nu se-oprește, ca moartea nu-l aud.

18. Zvon
E roiul de albine sau numai amintiri?

19. Stelă de dansatoare
Cu vălul tras pe față, se depărtează stând.

20. Trup de fată
O salcie mlădie cum e tulpina ei.

21. Dorința
Iubire nu fi veșnic al inimii tăun.

22. Întâlniri
O piersică pufoasă și fraged un obraz.

23. Iarnă
În zare zurgălăii de sănii… Suflet nins.

24. Amurg
Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.

25. Logodnă
Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea.

26. Calea nopții
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.

27. Navigatorii
Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu.

28. Marinarul
Din larg zăream pământul, pe țărm privesc în larg.

29. Plaja
Nisip, talazuri, spume și scoici – tu, nicăieri…

30. Tinerețe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.

31. Dezamăgire
Ai spart oglinda: chipul din țăndări nu-l culegi.

32. Turc bătrân
Își numără mătănii de-o mie și-una de nopți.

33. Golful
A strâns albastru-n brațe, și-l leagănă mereu.

34. Popor nomad
Cu norii și cu vântul porneam, pământul sta.

35. Popor nomad
Foc stins, cort strâns, pustiul și pulberea plecării.

36. Popas
Proptiți în lănci, cu hățul pe braț, la focuri mari.

37. Descălecătorii
Întâiul fum de sate și-n vale glas de câini.

38. Artă poetică
Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers.

39. Zile și nopți
Trecură ciute albe și-ntunecați ogari.

40. Prevestire
În codrul numai muguri, un sunet de topor.

41. Copilărie
O jucărie spartă găsită într-un pod.

42. Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

43. Părăsire
Pe orice cărăruie dau iarbă amintiri.

44. Conac de altădată
La scări părăginite de suflet, surugii.

45. Singur
Prin pulberea de aur cu toamna în zăvoaie.

46. Veverița toamna
O frunză roșie suie pe ramuri, alte cad.

47. Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

48. Vânătoare
În zori prin ceața roză un sunet surd de moarte.

49. Friză
Strunindu-și calul, sare prin veacuri nemișcat.

50. Friză
De când îți legi sandala, s-au dezlegat milenii.

51. Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

52. Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

53. Gorgane pe Bărăgan
Cămile-ngenuncheate venite din Altai.

54. Primăvară
Livezi în floare, cucul, munții ninși, alt cuc, departe.

55. Þara
Balauri, munți vineți, păzeau cetăți de-argint.

56. Lacrimi
De plângi, o primăvară s-o scutura de flori.

57. Luntrașul
Spre moarte mă tot duce, lin, inima vâslind.

58. Nemuriri plăpânde
Migdalul meu în floare și tu zâmbind sub el.

59. Întoarcere
În toamna desfrunzită m-am întâlnit, copil.

60. Cimitir tătăresc
Pasc moarte capre straniu încremenind pe râpă.

61. Bujori sălbatici
Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.

62. Prier
Oprit în drum, migdalul ne-ntinde flori sfios.

63. Pescăruși
Din valuri spume albe au început să zboare.

64. Despăduriri
Se duc pe râul vremii toți anii mei, bușteni.

65. Sângele vieții
Ca vremea nu se-oprește, ca moartea nu-l aud.

66. Seară la Voroneț
La sfinții-n zugrăveală, amurgu-ngenunchea.

67. Sfârșit de iarnă
Cocorii țipă. Gheața din suflet mi se sparge.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!