Opriți-vă!

Se tem să le ating
lăsând o urmă iute se preling
și nu-nțeleg plouatele că plâng
de nori, de iarbă, de lumină plâng…

Luați-mă!

Eu tot vreau să ajung
cu limfă însetările să ung
nu-mi pasă că e drumul greu sau lung
și nici de spinii care mă împung…

Mă lasă…

Ploaia știe ruta ei
dar a uitat un nor în ochii mei
și picături, o mare, se preling
în inima vulcanului se sting
văpaia însetărilor ating…

De nori, de iarbă, de tăcere
plâng…