Exoscheletul pare translucid,
în mângâierea vântului perfid.

Mătasea viermelui flămând,
în cioburi se va destrăma, curând,
căzând în iarba proaspăt pârjolită
de seva închegată de o clipă.
Se scurge crisalida sfărâmată
pe scoarța, de timp descărnată,
cu fâșii în carnagiu macabru.
Răsfirat ca un candelabru,
cu ceara sorbind un blestem,
viermele zace ca un totem.
Sinistru, în cheag clipocește
un craniu fragil, ce rătăcește
între pereți sferici, rotunzi.
Un loc perfect să te ascunzi.
Se așterne plapuma, strecurată
peste noaptea-ntunecată,
cu buza rece de mort.
Frunza veștedă cade-n acord
cu zumzetul nopții efemere
și cu idei, în aceeași cădere.

Sub frunza putredă și flască,
un fluture stă să se nască.