o unghie ruginită
pe urma unui perete săpat niciodată îndeajuns;

în umbra ta m-am născut
ca să îți scriu mereu rugaciunea uitată...

același rând...
mereu aceleași buchii adânc săpate

"Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon cœur
D'une langueur monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure;

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte."

(Paul Verlaine - Chanson d'automne)

o unghie ruginită
pe urma unui perete niciodată săpat îndeajuns;

l-ai scrijelit;
sudoarea ta a rămas în urmele ce le-am găsit aici...

în urma ta...
presar cu oasele mele alte noi slove...

veșnic neterminată
cocioaba umilă a umbrelor noastre eterne!