agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-17 | |
tăcerea involtă m-a îngenuncheat mă rog
să mă străpungă zenitul ca pe un fruct zemos sufletul îmi gravitează între rodie și os între indiferent urât și frumos și nu simte firul de pălămidă sugrumându-i plecările îngropate într-o bătătură de înger îndrăgostit păscând oile altora de ce-a murit gheorghidiu? o posibilitate ar fi aceea că nu știa că tocmai aceasta este menirea strugurilor alchimia frunzelor întârzie veștejirea culorilor fără de care ne-am umili în transparența micimilor noastre cotidiene imaginați-vă un om vârâdu-și capul în suflet și pigulindu-și cu dinții sentimentele cum se curăță un câine de purici cu furie cu pasiune cu agasare și totuși atât de placid ca și cum lucrul acesta nu ar însemna nimic pentru nimeni altcineva cum ar putea fi un sentiment o rană? poezia nu explică totul dar te poate cuprinde fără prejudecăți așa cum ești poate cucernic poate aventurier trist ca un rus sau dimpotrivă automatizat ca un cyborg occidental câți nu purtăm în suflet o colivie în care am închis un papagal multicolor care se repetă la infinit: mar copo lomar copolo… și numai fețele dezumanizate ale vreunei spelunci îl face să amuțească urând ideea de a muri prostește înjunghiat de un cretinoid ce nu își va înțelege niciodată măreția de ce mă simt violat când aud clopotul? mi-am luat în chirie prejudecățile dar le-am ascuns cheia de la mansardă acolo este locul unde limita întâlnește cerul în mansardă mă simt ca într-un alcov unde mi-ar fi scârbă să știu că altcineva imprimă lenjeriilor umorile depravării excesul vine din neîmplinire și singura fericire e pasiunea de a lua totul de la capăt puțin devine din ce în ce mai mult din cauza degradării din cauza devenirii în inutil cunoașteți un catâr mai mare decât ficatul? îmi plimb palmele peste ochii obosiți de întuneric pielea are consistență de perdea pleoapele scot un zgomot insuportabil de jaluzele metalice și gura îmi miroase a cafea amestecată cu vin totul miroase a vin părul pe mâini hârtia pixul lemnul scaunului teii din fața ferestrei pământul care nu mai poate sorbi apa ploilor interminabile băncile din parc ai zice că sunt balansoare pe care norii se joacă de-a copiii dacă trag de vena asta oare mă deșir? mă târâi printre versuri ca o anaconda mutantă ai zice că încă diger lumea înghesuită în stomac zadarnic scriu pământul cu suferința trupului iarba abia păstrează simbolurile împreunându-și literele verzi fără regrete – iarbă iarbă carnivoră viața nu e târg de ce vrei tu să negociem truda acestor animale care nici măcar domestice nu sunt îmbrăcându-le cu hainele noastre cu limbile noastre care vor muri dacă în fiecare fotografie am încremenit atunci? oricare zi naște o copertă în oricare zi fructele depășesc volumul alambicului otravă sau medicament propria sudoare pe care uneori nu o recunosc și poate zgârcit o beau cu nerăbdare temător că ar putea vindeca un alt suflet această melodie orchestrată de un dirijor al sunetelor care nu pot fi niciodată citite așa cum sunt scrise de ce m-aș mai fi născut dacă se scrie prea mult? un hamal nu este un campion la ridicat greutăți el este truditorul anonim care iese la pensie cu un mijloc mai puternic decât al oricărui atlet câte medalii pot răsplăti haltera încărcată cu hernii de disc elasticitatea cuvintelor gravitând între lombare și cervicale asemeni unui făt nerăbdător a părăsi uterul devenit cămașă de forță merită sacrificată iubirea consacrării numelui? în zori când cerul îți pare un ochi întredeschis lângă tine surâde ștrengărește pântecul unei femei al cărei gust de lapte ți-a rămas întipărit în fiecare celulă ca unui bătrân marinar fiecare fir de praf al neuitatelor continente din care nu a putut să ia cu sine mai mult decât i-a încăput în sufletul cu urzeala din ce în ce mai ruptă pierzând mereu câte ceva omul moare atunci când nu își amintește nimic? numai prin delir insuportabilul devine suportabil dar într-o astfel de realitate sângele se coagulează nu se răcește însă curge greu sincopat miere din care nu se dedulcește nimeni și care nu poate împedica moartea în prea dulcele sine cristalizat oase de zahăr fagure de uitare și de anonimat câte albine m-ar putea în-locui pe din-ecou? grotesc până la candoare crud până la înțelepciune mereu câștigător prin neprezentarea neînvinsului opaițul conștiinței îmi întrezărește înfrângerea sinecurii îmi înfrunzesc riduri la colțul gurii ca unei chilii în care s-a sinucis de dor un pustnic s-a descompus dormind și numai straiul a răsuflat ușurat de trup vinul rămas nebăut va fi mai bun sau mai acru? lăsați strugurii să se coacă în mine verdele lor acrișor vă va strepezi dantura are să vă doară sistemul nervos central ca pe niște nemuritori bolnavi de singurătate care uitând vor dispărea definitiv sub borhotul acoperind trupul viilor și sufletul morților ca un cearșaf oglinzile unei case bântuite în care întunericul are râs de copil violat și ucis hi, hi, hi, hi, hi, hi…, ha, ha, ha, ha, ha, ha… hi, hi, hi, hi, hi, hi… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate