Captiv îmi este chipul sub tăcere,
nicicând durerea-n timp nu se îngroapă,
privirile le-am strâns. Însă mistere
vestesc din șanțul plin de apă,
moment străin și pârjolit de sete
din țurțurii fierbinți, apăsători
și strâng în pumn mănunchuil de momente
ce tremură in tufe de fiori.
În tâmpla mea simt sângele cum bate
în cursul zdrențuit și fumegând,
al umbrei învechite în cetate.
Secunda trece fără un cuvânt,
trec peste nepăsarea crudă,
Amanți ai morții răscolesc,
ei nu vorbesc dar vor s-audă
momente prinse cum pălesc.