pe deasupra bătrânelor catarge cu orbi marinari vântul ne mângâia tălpile
acel capriciu de a ne împărtăși primele stele ale unui anotimp –
anotimpul alizeelor e acum aproape –
îl părăsim într-un intim Adio ce amintește de acel bătrân
departe de marea sa și de vele
și, totuși, ne împotrivim, ne consumăm tăcerea pe deasupra lor
în vechea tandrețe a înserării
strigătele clarvăzătorilor de pe punte ni se aruncă spre țărmuri
cu mult depărtate și amar e gustul corăbiilor ce ne vor purta
pe care nu le mai avem în comun cu pânzele și orbii săi marinari