Am rostul meu acum
mă duc să pasc
în nemurire
o rătăcire de haiduc
și o cădere-n suflețire...
Rămân în viață-acum
când scriu,
dar moartea parcă-i mai
la pândă
și are ochiul mort, mai viu
decât hârtia-mi de
plăpândă
ființă-a sorții
care bat la poarta
îngăduinței mele
să fie eternă ca un zeu?
Mai bine-s eu așa cum sunt
și numai preget pe pământ
să dau o umbră-n zile
duse, de-acum!
Nu-s nenumărate, dar sunt
ca și ieri trecute deja
pe sub frunte
ce nu acceptă
moartea
sa...