baladă economă

e ciudată aglomerarea asta de picioare lungi și deformate
pianistele mă țin de braț și se chinuiesc să pronunțe cuvinte

era mai bine atunci când prietenii își stingeau țigările americane pe mine
aerul se strângea pe formele obiectelor - stătea să le sugrume -
iubirile mi se împachetaseră și zburau
botezul mi se legase de picior
și îl purtam cu mine într-un dans transparent aproape vulgar
și cu miros de penicilină

atunci a fost descoperită alergarea pe fruntea poetului. era ascunsă
între două stații de autobuz de un grup de oameni frumoși
descântecul oamenilor frumoși încă mai arde mocnit

pentru unii îmbrățișarea sălciilor poate fi găsită în cărți
alții se îngroapă în sudoare și capace de la sticlele cu bere
în limbile străine, codurile de bare și țigările americane
care nu se sting de corpul meu

poezia mea se expune uneori în fața vitrinelor și caută să culeagă priviri
pe care apoi mi le aduce acasă cu brațul, ca să mă facă poet de oraș
dimineața poemul încearcă să-mi scoată cuțitul din spate
eliberați câinii. versul vrea să mai ardă măcar o secundă