Am mai rupt o peniță, scrijelind
în albul împietrit,
ce gândurilor nu le mai dă stare
și mă apasă...

Mi-a crescut încă o unghie ruginită
la singurul deget al mâinii drepte
ce mai avea o unghie normală...

Probabil a vrut să o facă
la fel de stângace,
sau la fel de mizeră
precum mâna stângă!?

Măcar acum am cu ce săpa în piatră
cuvintele mele ce mă dor
până la sângele ce se scurge abundent
din mâna stângă;
acum va curge și din cea dreaptă!?

O ieșire...
în zidurile de granit ce mă apasă
o ieșire scobesc mișelește,
NEBUNEȘTE și plin de iluzii;
A devenit deja prea mică închisoarea,
pereții minții mele ce mă îngrădesc,
întunericul... foamea de oameni...
foamea de minți bolnave...
ca mine...