Îmi pare rău,
Dacă-ntr-o zi privind la chipul tău,
M-am lăsat purtat de val,
Și-am crezut că totul poate fi real;
Am crezut că să fiu stâncă îmi e scris,
De neclintit și chiar de neînvins,
Că totul voi pleca pasului tău...
Îmi pare rău!

Îmi pare rău,
Dacă visând la tot ce e al tău,
Voi fi doar un grăunte de nisip, nu stâncă,
Iar viața, apa cea adâncă,
Fie ea lac, fie ea mare,
Mă va purta în depărtare,
Voi spune doar gândind la chipul tău:
Îmi pare rău!

Îmi pare rău,
Dacă lovit în plin de dorul tău,
Ca de un val care pe mal m-aruncă,
Grăunte, inimă de stâncă,
Voi plânge atunci nemângâiat.
Din lacrimi se va naște-un lac sărat,
Și de va sta în ochiul tău,
Îmi pare rău!