Crepusculare inimi, iluzii rãtãcite
De sãrutarea vietii prin ani de suferinte
Treceau pe sub arcada de ramuri desfrunzite
A cerului coroanã, cãlãuzind dorinte.

Alaiul lor de soapte prin gânduri iar le poartã
Si apele de maluri prin vrajã le desface;
Suvoaie de luminã inundã steaua moartã,
Ecoul altor timpuri ce-n pulbere-o preface.

Pe buze mi se-asterne o palidã-adiere,
Si-un lujer de sperantã ce daruie mireasmã
Si-a aplecat chemarea pe visul care piere.
Instrãinat si singur, el pare o fantasmã.

Ce sumbrã-nmãrmurire s-a intrupat deodatã
Peste intelepciunea de-a ocroti iubirea,
Ce greu mi-e a-ntelege pãdurea zbuciumatã
De suflete ce-n moarte isi pregãtesc trezirea.

In urma mea mai plânge, tulburãtor de blândã,
O liniste mãreatã nãscând peste morminte,
Ca o neprihãnitã si vesnicã osândã
A ploilor de rouã sculptate in cuvinte.

16 ianuarie 1991.