agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-28 | |
Eluția 1
Pitagora Iubesc corpul iar sufletul urcă Prin el de la Unul spre Mulți. De aceea împletirea lor descurcă Binele sub legi de culți. Aedul Din Unul Mulți se nasc, Apoi vin la-ntâiul și-l pasc… Pitagora Privește Universul în care Repausul e Număr în zare. Aedul Dacă unitatea exclude pluralitatea, Starea în loc încurcă legitatea Pitagora Unitatea ființând doar în sine E singurătate fără de bine. Aedul Tu vezi esențele siderale În unități numerale. Și nu-ți pasă dacă din Doi Rămâne doar Unul apoi… Pitagora În matematici dezbat cantitatea, Care-mpacă-n mișcare calitatea. Aedul Privind la templele livide, Mi-amintesc de Parmenide, Care alătură ființa activă De neființa pasivă. Iar în mine armonii de glas și liră Simt că-n juru-mi se deșiră. Dar pentru cine sunt toate, Dacă nu sunt ascultate ?! Pitagora Înșiruirea numerelor face armonia lumii, Alături de suflet cu întregul corp, date Fiind purtările valului și spumii Peste adîncimi neturburate… Aedul (aparteu cu lira) Încerc să cânt slujind gândirea, Lângă morală vieții să servească, Că văd acum o primenire-n firea Rosturilor de viață pământească. Eluția 2 Socrate Zeul de care spui, poetule-cântăreț, l-am auzit la un doctor trac. În arta nemuririi el se pricepea, inițiind și pe alții. Îl chema Zamolxe. Deprins în profeție Misterul lui pornea spre neamurile sale Din pământ născute, crescute și-ntoarse în pământ. Aedul Revenirea în pământul natal se pare E semnul nemuririi ființelor umane. Dar nu numai… Ce este, de fapt, nemurirea? Pitagora spune că reâncarnarea face dovada ei : Moartea înseamnă moartea morții când viața continuă. Bobul de grâu moare când rodește și e viu fără rod… Socrate Acest mod de a ajunge nemuritor e lesne de acceptat Dacă privim corpul. Important e să înțelegem sufletul. Astfel devenim buni, dând noimă vieții : Cunoscându-ne pe noi înșine, înțelegem și pe altul. Aedul Înțelegând pe altul îmi pare În altă vedere fără justificare. Dacă accept fapta unui scelerat Îmi găsesc în inimă oftat… Socrate Acceptarea viciului prin virtute poate Înmuia tendința celui aplecat spre rău Și-l îmbunează în purtare, dar deslușind Dacă respectivul nu-i cuprins de nebunie. Aedul Am văzut întregi popoare Pierdute-n vajnice topoare. Analizate chiar de-un prost S-au dovedit apoi fără de rost… Socrate Da, omul simplu gândește adesea drept. Urât la chip de e, dar cu bună judecată, Nu are atenția plină cu patime spre fapte. El trece ușor peste ele și rămâne bun. Aedul (aparteu cu lira) Înțeleg în mers că însemnul naturii Naște demoni iar pe calea gurii Pământ curat și cer senin Pot fi-mproșcate cu venin. Eluția 3 Platon Nu prea-mi vine la cherem de vorbă să stau Cu cei care trec prin Idee superficial ! Aedul Ideile sau Formele sunt aceleași la tine Dacă reflectez bine. Platon Lumina și Întunericul sunt Idei care Nu pot fi confundate : Ideea de Lumină Poate lumina; Ideea de Întuneric, doar întuneca, Chiar dacă diferă opiniile particulare… Aedul Ce „idee“ ai astfel despre mine ? Platon Îmi pari un încurcă-lume Aedul Cum adică ? Platon Nu stai într-o formă anume Pentru că ești multiform… Aedul Înseamnă că-n Republica propusă de tine Nu poți recruta „forme“ ca mine !? Platon Tu nu participi la viața cetății Pe o singură cale ideatică, loc bine-definit să-ți dau. Lași numai urme incomode în calea ta, Pentru că ești rău și bun pentru cei din jur. Aedul Din multiplele Idei Poți păstra pe care vrei Eu rămân ce sunt, ce-am fost Chiar de-ți par puțin anost… Platon În mare curs de Empireu Esențele discerni mai greu. Aedul Poate ai idei fixe, dar îmi ești drag Cînd te plimbi fălos prin Academos ! Platon Mai ești incomod, căci ochiul tău E peste tot și nu stă sub zeu. Aedul Totuși am virtutea de-a mă opri la timp Să nu deranjez cumva Olimp… Platon Discuția tăioasă vine bine Ideilor mele – e-o delectare-n sine. Aedul Îți sunt așadar Ca un dulce-amar ! Platon Uneori îmi dai Idei. Aedul Acestea vin din discuțiile întreprinse? Platon Desigur. Aedul Forme și Idei… Poți cu apă să le bei ! Platon Pricepi multe, Dar sunt mărunte. Uneori ce scoți pe gură Nu prea are măsură… Aedul (aparteu) Găsind această devenire De gândire O-nțeleg prin Heraclit : Plato cu ochii-nchiși separă Lumina de-ntuneric, și-n peștera obscură Ideile le vede plimbate de figură Divină pe pereți în tentă iconară… Închis-am și eu ochii, dar i-am deschis îndată – Cunoașterea de lume durere poartă-n sine. Substanța rătăcirii caverna întreține Ca-n ochi ascuns de steaua ce noaptea se arată. Treceri gust întruna cu fala de Lumină Că-n modelul Formei e Soarele de vină. Eluția 4 Aristotel Am auzit că te-ai certat cu Plato Când poziția față de artiști și-a arătat-o ! Aedul Mă consideră un incomod Pentru că ițele deznod De la potență la act Fără vreun contract… Aristotel Vino la mine în Liceu Și vei înțelege ce-i ușor sau greu : Materia și Forma într-un spor Spre reflectări finale de decor Aedul Nu-mi demonstra nimic ! Fiind la mijloc, adevăr Voi scoate simplu dintr-un măr Mușcat adânc fără tipic. Aristotel Mi-ai dat o probă a Virtuții. Aedul Ea face bine…senectuții ! Aristotel Mai știu eu un tânăr năzdrăvan Care un nod gordian Cu sabia a desfăcut… Aedul Simplitatea forței de braț mi s-a părut Întotdeauna potrivită pentru cei Cu sânge iute, nu cu judecăți-temei. Aristotel E dificil să miști gândirea Când mai lesne lași pornirea Trupului după elan junesc. Aedul Ogorând destin lumesc… Aristotel Cine se folosește rău de lume Încarcă marea cu spume. Aedul (aparteu cu lira) Materia și Forma în zbatere mereu Duc harul fanteziei de punere-n cununi : De ieri foste religii, iar astăzi fără zeu Căznind o dezlegare la răul din genuni. Dar mîna cea aievea vine ca stăpână Cugetului să-i dea afară tenebra din fântână. Eluția 5 Aedul Pe cine-n cale-am întâlnit ? Marele preot Afla-vei din popas. Îmi pari tânăr după glas… Dar cum ai ajuns pe-aici ? Aedul Am urmat un păstor De cântec iubitor. După barba care porți eu cred Că nu ți-o încurci cu un aed ! Marele preot Semne sub soare toți avem Însă depinde dacă… le vedem. Aedul Minți agere se găsesc sub frunți De oameni, chiar dacă nu-s cărunți. Marele preot Nu-i lucru rău În gândul tău : Lauda de sine Poate convine Când o spune Chiar un june ! Aedul Ce nume porți, bătrâne ? Marele preot Neamul meu mi-l știe ca zeiesc. Aedul Când înaintea mea ai apărut Umil moșneag te-am crezut. Marele preot Așa mă știu și eu, Dar cei de aici ca zeu Mă au în inimi și-n minți. Tu, ca străin, poți să dezminți… Aedul Înseamnă că ești prețuit de aceștia. Dar care-i numele neamului tău ? Marele preot Unii ne zic geți, Alții ne zic daci. Mai sunt și isteți Care ne zic traci. Aedul Goți nu vă zic ? Marele preot Numai câte-un pic… Aedul Că treci ca zeu E merit greu. Ce anume Le poți spune ? Marele preot Păi, le spun de una, de alta… Mai ales când se lovesc de grele. Aedul Și cum arată câteva din ele ? Marele preot Îi liniștesc la spaimele văzduhului, Dacă tună ; La rostul morții ca mers peste viață, Când îmi cășună ; La tainele pământului întru odihnă Și povață. Aedul Lîngă casă Și gospodăria frumoasă Văd că ai o galerie sub pământ. Marele preot Ea are un scop sfânt. Aedul Anume, pot să-l știu ? Marele preot Cum trece ca noimă semnul scris pe piatră Pentru a fi deslușit în fel și chip De cei care vin mai târziu pe lume, E nevoie sub pământ să zăbovesc o vreme. Trei ani este zăgazul. Misterul pătrunde atunci în popor ; Apoi uimirea și farmecul, După apariția mea, zeiești sunt în ochii lor. Aedul Totuși, care-i al tău nume ? Marele preot Mi se zice Zeul Moș, Iar pentru că nu văd – Marele Orb. Aedul E același cu Zamolxe ? Marele preot Poate. Eu sunt ce sunt… Aedul Înseamnă că ai inițiere În magia migrării sufletelor ! Marele preot Este acea taină prin care moartea Poate fi răpusă. Pământul fiind cel ce o leagă Și tot el o dezleagă. Aedul Deții această taină ? Marele preot Pentru mine nu e „taină“ Căci o port ca pe o haină. Aedul Înțeleg ! Taină-i pentru muritorii Care NU VÃD ce ascund norii… Marele preot Legile lumii ușor se explică Dar sunt minți ce le complică. Răpunerea morții, de exemplu, aici e presupusă Prin jertfa de trei suliți și un trup de om Anume ales să fie-n ele-nfipt. Pasivitatea jertfitului sadește-n vii cinstea și vitejia, Iar zâmbetul lui le dă încrederea că a ucis moartea – Libertatea vine în locul acesteia. Aedul (aparteu cu lira) Moarte pentru viață văd mereu Oriunde viața vrea să se mențină : Purtarea ei prin Om cere un zeu Ca salvator în rătăcirea ce dezbină… Elutia 6 Aedul Vorbești de Democrit din Abdera, Locul din Tracia comună Cu gând la lut și vervă pentru loc de cer Mai fin pentru cei care trudesc… Pitagora ducea ca număr lumea în reprezentare, Dar urmașul învățăturii lui Leucip, Democrit, Atomul a văzut ca să-l purtăm Drept semn de semn, spre a nu ucide zei Luând ca agregate suflete din corpuri… Degis Un ol cu lapte șezi să bem Și pită din grâu să gustăm. Vom vorbi și despre atom Dacă se mișcă el și-n om. Aedul În gândirea voastră „om“ înseamnă viață. Am auzit că citit pe dos, moarte înseamnă. Degis Zeul Moș ți-a spus multe lucruri poate, Ori vreun discipol coate-coate… Aedul Aflat-am câte ceva în mersul meu. Ce-am auzit nu le-am luat de vânt. Degis Zamolxe-i zeul nostru de pamânt și cer, El mișcă sufletele-n trupuri cu mister. Aedul Zeițe nu aveți ? Degis O avem pe Gaia, zeița de luturi Lăiață-n mioare topite în ruturi… Aedul Trecut-am prin idei și prin materii. Toate mi se par oprite de mizerii – Sigure în prime, cât și în secunde, NEVOIA arătându-se oriunde. Degis Mai stai pe aici și vei vedea dacă Îți place seminția noastră dacă ! Aedul Voi nu aveți înscrisuri la cele gândite ? Degis Dacă sufletele migrează ca vieți smerite, Ele își păstrează și realitate-n gând. Aedul Dar sabia și săgeata din arc Pot răspândi gândirea unui dac ? Cine mai știe de ea peste vreme ? Degis Þi-am spus că noi nu murim. Prin „suflet“ Ne arătăm nemurirea în umblet. Aedul Înțeleg că nu aveți teamă de moarte, Fiindcă sufletul nu dați deoparte… Degis Jertfele de carne Pun mistere-n marne. Moartea intră-n rit Precum viața-n mit Aedul (aparteu cu lira) Nu mai există teamă de moarte, Că realitatea nu-i dată deoparte. Pe-acest tărâm verde cu daci Nu văd să existe săraci, Iar bogăția trece prin om Ca prin vid micul atom… Eluția 7 Gaia Sunt zeiță de pământ ! Pe-acest meleag ce vânt Te-a adus? Aedul Cel ce bate spre Apus. Am venit cu largul cuget, Râzând cu lacrimi de codru, Cu belșug de grâuri treierate, Și cu optimistul Axios ! Gaia Dar cine-i Axios ? Aedul În efortul spre trai Cu eficiențe vaste Sub cerurile-albastre E-un Axios bălai… Gaia Dar semnul de suflet Unde-l pui în umblet ? Aedul (acompaniat de liră) Revenirea mea vie Din lumea moartă, Oricine vrea s-o știe, O găsește-n vine Și o poate ține Spre nouă căutare A vieții ca o boare… Gaia Pământescul din mine N-o are în păstrare. Aedul Numai dacă-i rodește fapta Trecând prin firea materiei : Viu – împlinind rodul din gând; Mort – împăcând ziua unui descânt Cu florile pământurilor vrute Și pământurile florilor avute. Gaia Asta văd și aice Pe glia Marelui Preot – tată Al nemuririi secular sămânțată, Să nalțe pacea din izvor și spice. Aedul (acompaniat de liră) Din liră vin sonuri să-mi arate Puterea mâinilor cu toate Căile vieții pământești Și probate virtuți omenești. Gaia Las lui Zamolxe cerul, Lumina fără culpă, Din care tot misterul Pornește spre ființă Și-mpărtășesc aici Perpetua sentință : „Cu mine nu se curmă în noapte edifici“… Aedul (aparteu cu lira) Energica forță a mâinilor care Din luturi și ape cuprinse de soare Origini desfac, găsind și o lege În bună formă pentru viu decor, Năzuințe alese clătesc în izvor, Ca lumea apusă iar să se-nchege… Eluția 8 Păstorul Oile mele sunt vinovate Că se răspândesc toate Pe unde văd iarbă crudă Mâncănd până asudă. Aedul Așa s-a născut ideea Vădită în aceea Că vin ciobanii Fără oi multe, Mândre și cornute Și se dau în calea lor, Punându-le umbra unui nor Pe spinare Să nu mai vadă soare. Păstorul Asta-i Dacia cu războinici de fier – Þară întinsă și plină de mister. Aedul Marte, născut Pe acest meleag, Își poartă cu drag Spadă și scut ! Păstorul Istrul inspiră teamă Celor care fără vamă a-l trece se-ndură… Aedul Marele fluviu se scurge pe-o gură Care-i bună pază Þinuturilor friguroase. Păstorul Pajiștea verde de-alături e-o oază Unde se pot vindeca oase. Aedul Iată Statul primar sub frunza verde Din care s-a născut și nu se pierde… Păstorul Deh, aceasta-i vorbă mare Cât a Istrului cărare. Retorismul ei se scurge Din seminții demiurge ! Aedul Pan și Logos trec prin lume Multe vieți ca să îndrume. Păstorul Îngâmfați părem acum Pentru cele zise-n drum Dar redăm cuget bogat Întru sufletul curat. Aedul (aparteu cu lira) Văd mioara – Urma lasă Mai lenoasă Unde-i grasă Iarba scoasă, Când zeloasă Trece vara. Văd păstorul – Trage stea Din Calea Nea, Zis Lactea, Pentru ea Ca să-i dea Cu fiorul. Dar mioara De la turmă Pierde urmă Și se curmă. Iar păstorul Lasă sporul Și ia dorul, Și se-nsoară Cu fecioară Din Calea Nea, Rece stea… Eluția 9 Odin Fratele lui Decebal, Degis, trup laudă mai mult, Pe când eu mai întâi suflet ascult. Aedul Cel care un lucru deține, Crede că bine-l stăpânește Ascuns de alții, Dar se păcălește. Odin Năzuința ascunsă ochiului de obște Precum ceara se topește, Chiar de i se dau felurite forme – Focul vine să transforme Modelul după legea lui. Aedul Nu prea înțeleg ce vrei să spui ! Odin Exemplul în simplitate se complică, Dacă mintea bună nu-l aplică Sau mai clar : creațiile de pământ Sunt distruse „de cuvânt“, nu „de vânt“. Aedul Miezurile gândirii găsesc tulburate De judecăți pripit formulate. Odin Deh ! și zici că ești cântăreț călător… Te-a vrăjit farmecul vreunui nor ! Aedul Zeii hotărăsc rostul la toate. Odin Vrabia aceea care se scaldă-n colb are zei ? Aedul Tu știi mai bine, că trăiești cu ei ! Odin S-o întrebăm ? Aedul Întreab-o, dacă-i știi graiul. Odin Vezi, asta este : GRAIUL ! Aedul Nu văd legătura… Odin Vrabia are zei În limba ei : Ciripește Și trăiește… Aedul Și ce-i cu asta ? Odin Zeii ei sunt pozitivi. Aedul Noi avem zei negativi ?! Odin Din păcate, da. Ia exemplu de la vrabie – Ea nu cunoaște rana de cuvânt sau sabie. Aedul Eu nu nutresc la „colbul“ altor viețuitoare. Îmi ajunge cel de pe mantia mea… Odin În ochii tăi triști stă aplecat Prinos de suflet înșelat; Iar în tremurul de mână, Simțurile ce se-ngână. Aedul Mulți oameni au reflectare clară A ceea ce în lume e folositor : Trăiesc iarnă după vară, Nejudecând ce-i trecător În bucuria formelor de ceară… Odin Astfel își clădesc și gloriile. Aedul Gloriile lumii-s diluvii oarbe De minte nepătrunse-n conținut, Pierzându-se ca vocile slabe În urechi fudule de limbut Odin De regele Burebista, ai auzit ? Aedul De câte „glorii“ în viață s-a servit, Poporul său, am înțeles, l-a nimicit… Aedul Cine se ândepărtează de popor Nu mai poate fi conducător. Odin Așa este ! Fiindcă se crede ca mine. Aedul Adică amestecă pământescul cu zeiescul. Odin Confundă Zeul Mâinii Cu Zeul Pâinii. Aedul Ei dacă au mâncare, Tu rămâi un „oarecare“… Ochiul lor nu-l văd curat, Că-n spectre vagi e încurcat. Odin Zeii-n lira voastră au laude anume Să pună binele și răul pe cumpeni inegale, Trudiri de brațe peste legi din lume Să liniștească firile boreale. Aedul (declamativ) Dacă de la bătrân nu se învață nimic, Atunci apare viața fals-grandioasă, și Rostul lumii se târguiește-n spic Rodirea să apară dintr-o aridă zi. Odin (idem) Dacă de la tânăr se-nvață foarte multe, Deși spre ascultare el nu se prea dispune, Bătrânii își încheie rodirile oculte Și în natura aspră, și-n suflete imune. Aedul Complexe și diverse lucruri oamenii au în mână, Însă fericirea așteptată tot mereu se-amână. Odin Nu mă aplec spre cei ce vor mărire În viața lor, când e voința rege : În ascunzișul firii, neștiind de fire Se-ncântă cânt de faimă-n falsă lege. Aedul Înțelegând cărări pe care trecem des, Vom liniști izvoare de la munte-n șes. Odin (în șoaptă) Lumea-i lume cum o știe Cel lucid din veșnicie... Aedul Spus-ai că templele-s năruite „de cuvânt“ !? Odin Da. Și n-am simțit declin în rațiunea De-a fi cu obștea la descânt Pe altar de Moș, fără genunea Căderii-n ea. Și trec ca sfânt… Aedul Trădatu-apare uneori ca pur În fața vremii, puterii și dreptății – Cel unit cu tine, trece ca un dur Opus ursitei fidele judecății De-a fi piatră-n ruină și nu piatră-n mur. Odin Că dușmanii n-au sălaș în viața mea, Vor nemuri prin sfatul ce le-oi da : „Sapă până la apă Cu piatra din piatră. Izvor adu pe vatră Cu mânuiri de sapă. Trăiește-n multe forme Sub obiceiuri mii Și urmează norme Un Etern s-obții. Sapă-n orice piatră Cu brațul tău de apă. Ca mâine să ai vatră Cu piatră azi te-adapă“. Aedul Simt cum deslușesc istoria Omului care a căutat Să-și distingă memoria Cât umblet i s-a dat. Odin Frunza se mișcă de vânt Doar dintr-o pricină : Are în pământ Arborele rădăcină… Aedul (aparteu) Bobul de grâu seamănă pâine, Pâinea seamănă boabe de grâu – Pământul are rod azi și mâine… Recoltele m-au aruncat într-un râu, Să curg, Să fiu demiurg La spațiul de rând Prin gând. Recoltele m-au aruncat și-n cer, Să nu fiu efemer, Iar soarele Îmi fură mioarele Îndrăznelilor Să arate greșelilor Temei de mister… Eluția 10 Aedul Unde gândul nu schimbă nimic, Sabia poate lesne loc să-i ia, Dar cotropitorul primit ca amic Nu va îndrăzni să-ți pună za. Dochia Nu judec prin bărbat străin onoarea Neamului meu care-mi poartă vină : Unirea sufletelor mari candoarea Poartă-n viață ca lumină… Aedul Bărbatul roman cu dreaptă spadă A-nvins bărbatul dac cu armă curbată – Cine e mai drept în luptă ca sfadă Să stingă la pornirea-mvăpăiată ?! Dochia Pornirea nu cunosc în miez – Eu știu petrece vremea și mă limitez La viața ce-o poartă-n pântec femeia. Aedul La țărmul mării tale, mi-a venit ideea, Se află un ținut pe nume Feminia ? Dochia Da – un ținut de războinice. Aedul Un fel de amazoane ? Dochia Misiune au să țină seminția. Aedul Unul din Doi se naște ! Feminia din Bărbăție paște Vlaga de a fi în Altul. Dochia Instincte ferme ca bazaltul : Feminia conduce în lume, Iar bărbăția se-ncurcă-n cutume… Dochia Femeia cu rodirea – Bărbatul cu gândirea ! Dar ce este Iubirea ? Dochia Iubirea văd ân ifose de fum Când focul se stinge sub oală, Căci demoni o țin numai goală… Aedul Eu pentru EA sunt mereu pe drum. Dochia Divin și demonic te-alintă suav Și te preface fără să simți în sclav Unde Altețea sa NEVOIA primează. Aedul Libertatea mea se angajează În căntec solidar cu astre. Dochia Acestea sunt năzbâtii albastre Luate de fapt din sfere lumești, Dacă nu stai mult să gândești… Aedul Da, așa-s gnomii marnei Care pun în temple viață – De-aceea geniile locului în față Mă judecă, la lucruri străine că acced. Dochia Zamolxe, ca zeu htonic îndeamnă La fidelitate. Alte lumi înseamnă Alte legi din tărâmul ce purced. Aedul Dar când iubești ? Dochia Dispar hotarele de piatră Și-i traiul în comună vatră. Aedul Cu legi comune… Dochia Cred că așa vine drept Și fiorul iubirii în piept. Aedul !?!… Dochia Divin și demonic mă alintă întruna. Nuntiri de izvoare mângâie luna… Aedul Lira mea plânge și râde suav, Că plânge și râde al ei sclav… Dochia M-am săturat de atâtea legi Prin luturi ținute anume ! Aș vrea să stau într-o lumină Care oricând să-mi convină. Aedul Se poate prin floarea Cu miros de minte De prin munții voștri. Dochia „Floare cu miros de minte“ !? Aedul Ea „este“ și „a dispărut“ Uscată de vreme. Tăria înfruntă neîntrerupt Toată viața în dileme. Dar după ce i-a văzut Petala simplă-n rece vânt Acel care-a străbătut Stâncile-n recensământ Și a Crezut Că ochiul poate să dezbine Vederi de Absolut Prin Lumina-n sine, S-a lustruit atunci stâncă Flori în ea s-apară încă. Dochia Aceasta e Floarea de Colț… Aedul (aparteu) Ea e adevărul din simțire Lângă frumusețea din gândire. (MCMXCVI) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate