câtă carne, doamne,
câtă carne, abatoare-ntregi abia zăgăzuite-ntr-un petec de mătase
pușcării moi ce ne bântuie, ce-și scurg vesel, gratiile roz-unsuroase
printre norii cumulus, nimbus și cunilingus,
spre noi , amărâții , blegii, deprimații...
păsări capcană explodează-n neștire, până și oxigenu-n jurul lor
îmbățoșându-se, iar ea e un gadaffi ce și-a îmbrăcat voluptatea de camuflaj,
maro, negru și verde, cu aruncător de miresme frenetice, cu
sâni ghimpați, cu colți albi și-ascuțiți crescuți pe pleoape,
phăloasă, crudă, aburindă...

câtă carne, doamne, câtă carne...!