Cuminte,
ca un stâlp rece de beton
îmi port zi de zi lumina
aici, sus, la orbită, la creier.
Sunt cel ce-și poartă zilnic lumina
Precum o candelă
Topindu-mi trupul încet, încet
sub dorința de a-mi menține
Veșnic flacăra.

Mă lupt cu greutate
Împotriva unui ventilator bezmetic
Ce s-a apucat tocmai acum să lunece
În jurul lumii,
Prinzând în hora lui internă
Firicelul meu de miez aurit.

Mă-nvârt în jurul vostru
Prins de o mână străină
În dansul acesta arhaic și sfânt
Răsfirat în toate și-n toți
Și-n mine.
Eu, acel șarpe din vremuri târzii
m-am lepădat de trup
arzând sub propria dorință
de a-mi menține veșnic flacăra.