agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-05 | |
Un soare roșu de văpaie
Străpunge-a dimineții umbră; Scăpând din palida penumbră, Irupe lumina bălaie. Pe-al mării chip ca de smarald Se nasc scântei nenumărate, Iar valuri mici, neastâmpărate, Săruta-ncet nisipul cald. Întinsa pe plaja pustie, O tânăra apa privește; Cântând încet, copilărește, Înalță calda-i melodie. Glasul ei pur, abia simțit, Îngână ale mării unde – Sunetul fin ușor pătrunde Din pieptul ei în infinit. Un dor sălbatic, necuprins, Emana ochii-i ca de smoală; Arzând intens privirea-i goală Stârnește flăcări de nestins. Formele-i pline de fecioară Luciri de bronz aruncă-n soare, La fel de reci, nepăsătoare, Ca o statuie milenară. Pierdută-n apele adânci Ale gândirii ei bizare, Ea nu zărește cum răsare Un tânăr nalt de printre stânci. C-un pas unduitor, felin, Superb precum un zeu roman, El ticluiește iute-un plan, Mânat de glasul cristalin. Ajuns lângă frumoasa-i pradă, Se-oprește parcă indecis. Apoi strivind nisipu-ncins, Rostește-ncet c-o voce caldă: “Coboară din a ta visare Și ochii-n unde ațintește – O insuliță se zărește Sfidând viteaza-adâncă mare. Să cucerim acel pământ, Să fie-un pat dragostei noastre; Scăldați în valurile-albastre Să ne iubim purtați de vânt. Plăcuta-atingere a mării Spori-va al dorinței freamăt, Ducând cu ea întâiul geamăt, Deschizând calea desfătării.” Trezită din visu-i himeric, Copila îl privi mirată – Precum lumina ți se-arată Venind din negrul întuneric. Dară sămânța din cuvinte Găsi o glie roditoare Și cu o voce-mbietoare Fecioara păși înainte: “Da, e frumos ce spui iubite, Să fiu a ta și-a mării toată, Să-i dau ce nimeni niciodată Nu i-a jertfit: a mea virtute! Pe-al voluptății dulce-altar Să mă sacrific nesilită, De trupu-ți tare țintuită Să zbor spre zări fără hotar! Să m-arunc în sublimul joc Ca o sirenă-nnebunită, De cruntul Scylla amăgită, Urmând fatidicu-i soroc! Ca o Menadă desfrânată Să săvârșesc crunta orgie, Să mă dau tânăr demon ție, Sfidând orice prejudecată!” De-abia sfârși a ei chemare Că amândoi se ridicară, În valuri iute se-aruncară, Cu ochii țintă-n depărtare. Ramuri de-nvolburată spumă În urma lor se înșirau; Brațele mai tare zvâcneau, Vâslind în goana lor nebună. Marea-i purta în largul ei Într-un balans amăgitor; Sub soarele strălucitor Păreau doi chipeși semizei. Înc-o sforțare disperată Si poposiră pe uscat. Privind nisipu-nfierbântat, Simțiră-o liniște ciudată. Apoi dorința se aprinse, Ochii clipiră-nfometat, Pofta de trupul celuilalt Unul spre altul îi împinse. Brațele se încolăciră, Strângând frenetic între ele; Tremurând groaznic de plăcere, Buzele lacome se-uniră. Înc-un sfâșietor sărut Și pe nisip ei se lăsară… Valuri gingaș îi mângâiară, Ducând cu ele-un geamăt surd…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate