Rostogolirea silogismului


Cuvintele parcă sînt ceea ce nu sînt,
iar uneori ele tac.


imaginea semenului meu
nu mă convinge totdeauna că sînt,
dar își sparge conturul
de imaginea mea nevăzută.


ție ți-am scris acestea, moarte.
hai, spune-mi, dacă inima
ți-ar fi clepsidră,
cît timp ți-ar trebui
pentru a mă iubi?


nu uit secunda din care am plecat,
la capătul ei îmi este prima privire.
spune omului-val
să nu îmi mai strice castelul.


pe ruine îți dau întîlnire, moarte,
îți acord sfertul academic,
iar dacă eu voi fi întîrziatul,
să meditezi la mine ca la un prezent
care te înnebunește.


în mine se contopesc cerul, apa,
focul și pămîntul,
cum le vei putea stinge pe toate?
sufletul meu îți poartă mila
în fiecare înțeles...