Apocrifa pe o roată de fîntînă


O, timp, te văd murind în mîinile
fără degete ale omului modern,
îți văd florile apunînd în culori
din Dumnezeu
atunci cînd omul tău va înceta să se întrebe
de ce preistoricul
își încrusta experiența pe os...


tu ești copilul umbrei tale.
plîngi din monotonie,
doar jocul îți schimbă impresia
și Jocul tău uneori am fost noi...


osul știut este alb cînd îl privești în lumină,
osul, într-adevăr, este os în celelalte sensuri.


cîtă-nsetare te leagă de apă
cînd ți se împodobește grumazul
cu zalele unui lanț rupt de mine!