Dacă ai ști să-mi ocolești surâsul,
Un munte de ai înălța in calea mea
Tot n-ai putea să ocolești răspunsul
La întrebarea ce atârnă, grea.

Dacă în templul de tăcere ai ceda
Și te-ai întinde obosit lâng-o statuie
Din visul zbuciumat s-ar naște Ida
Cu ochi de ciocolată și gura amăruie,

Și te-ar ascunde-n pura ei simțire
Te-ai pierde-n noaptea ei, trudit,
Vrăjit ai fi de talia-i subțire,
De o iubire sumbră te lași învăluit.

Ai număra apoi secundele din stele
Ai plânge-amar în zori cu ochiul de zenit
Și-ai căuta scăpare în gândurile mele
Mi-ai spune că regreți, că mereu m-ai iubit...

Dar eu te știu prea bine și te las să vorbești,
Nu te mai cred și nici nu mă mai doare,
Și n-ai decât!O viață, profund să ma iubești!
Eu plec spre fericire,(tu) rămâi un vis ce moare...