Ne-am prins de mâini și ne luăm zborul prin lumi cu licuri argintii, dantele violet și flori albe;
Dansăm, iubito, acoperind soarele cu aripile noastre infernale...
Iar bucuria noastră zeiască a născut printre ei o nouă Apocalipsă!

Despărtiți, suntem cele două aripi fragile ale unui fluture de Mai,
mereu în zoborul său dezordonat pe fire plumbuite de vânt albăstrui.
Uniți... numai în clipa statică a morții firaviului înaripat când,
așezat spre a fi ucis, își strânge aripile mititele
într-o îmbrățișare cruntă și atât de subțire, făcându-le una...

Albastrul din mâinile mele seamănă cu lacrimile din tabloul magic al ochilor tăi;
Iară privind în oglindă, îmi reflect întotdeauna imaginea ta transparentă
și roșul buzelor tale ce ți l-am dăruit odată cu dorul de viață...

Omenirea-i un hop... Hai să îl trecem spre eternitatea unirii noastre!