și nu se mai scrie, cu umbre-n ferestre,
deschise celule au dungi, peste viață,
din rune găsite sub aripi, rupestre
corăbii - cuvinte în colțuri ne-agață

și nu se mai zbate prin pâine-a secundă
șuvoiul de grâne, cu foșnet, în vale
cad poduri de piatră, sub ape s-ascundă
undirea de spice a vocilor tale

și-i tot malul umed, amar, în derivă,
prin verdele ierbii, console de spumă
cresc pietrele nopții, de-acum reflexivă,
sub barcă, doar steaua furtunii ce nu mă

adoarme cu lampa de gât, să sugrume
în sine lumina, ca singură lume