"Peste Marea Neagră, un vas/ plutește spre România./
Pe un drum fără apă/ tu îți petreci agonia./ A te vedea
sau nu departe,/ eu tot navigând,/ iar tu intrând în
moarte"

eu sunt
rebarbativul glas din mahalaua geografiei
bila 9 rostogolindu-se rectiliniu în drum spre
ultima gaură
din tălpile neîncălțate ale norocului
care ordonă dintr-un gradat rudimentar
femeilor imaginare ale libertății:
- Iubește-mă, fă-țar-nico!

și gaura devine ascultătoare ca sub hipnoză
mi se deschide pieptul și cad în mine femeie
căreia sânii
i-au crescut pe dinăuntru

ce dâră de lapte!
ce alb inutil!
se miră îngerii lucrători în mina de sare
aici statuile sunt dislocate
și aduse la suprafață cu banda rulantă
a bolilor lumești

îmi scuip sărutul pe încheietura literei a
devin amnezic asemeni apei de mare
la vreme de lună plină -
limba lui iuda împresurând vânătă
gâtul spânzurătorii fără pânze

f - - - - - t
începe jocul de pe munte
și mâna cerului îmi imprimă pielea
de celuloză
în semiotica arderii de viu

cât de prețioase sunt limbile moarte
cultura este o pomană dată în avans
pe băncile grădinii publice reclama:
"oferim credit numai cu buletinul" -
cineva mi-a tuns chipul
în jardenii
aspersorul mă jelește crescându-mă
un clovn face echilibristică pe cruce
ca o ambarcațiune colorată în vin

trece
un dric ștrengarii iadului
i-au legat de bara din spate
cabina unui telefon public
sunt
înăuntru ca într-un chivot de sticlă
cerusem o convorbire cu taxă inversă
și centralista tocmai mă invita
cu inflexiune nazală:
- Vorbiți, vă rog!

porumbeii
credeau cabina veceu ecologic
deversau peste mine lestul
sfântului duh

hrănit astfel traversez deșertul ispitirii
îmi duc inima în palme
alături de buzele ei -
ea
cea mai nevrotică dintre femei
din care dalta a tăiat copilul adormirii

ah! cât de mult îmi doresc să dărâm
sub carena mea
Statuia Libertății
între picioarele căreia șobolanii înfulecă
ofranda adusă mincinoșilor zei ai democrației -
poate o statuie să iubească?!

mă înnourez sub piele furtună de neputință
și totuși
sunt prea tânăr să se fi reîncarnat în mine
umbra teroriștilor de la 11 septembrie
văleat 2001

negurile noastre cele de toate zilele
își mlădie mijlocul și insula inimii
tresare
locuitorii iluziei
credeau că lumea cealaltă este
singura vedere pe care o pot cumpăra
plecații în concediul căinței veșnice

trag lanțul ancora sfâșie adâncul
câți marinari
trebuie că a satisfăcut groapa marianelor
și cele peste 70 de procente de apă
care acoperă carnea mamei mele

cine mestecă tutunul nopților putrede
și vomită mormintele noastre plase
de pescuit oceanic în care delfinii
se cred păsări
agonizând înotul stilului liber
între marii molari ai gurii nesătule
a bermudelor

împotriva cărui mal se ridică fluturii
semințiilor
scârbiți sa mai soarbă roua puturoasă
a industriașilor
care ne-au sudat portierele trupului
și au dat foc stomacului de petrol -
sângele răposaților izvorâtor de echilibru

rupeți dreptății vălul nevederii!
fărâmați talerele ei mincinoase!
siluiți-o oral privind-o în ochi!
va înțelege ca scursurile voastre
sunt ale ei
pentru voi
litera și spiritul legii sunt anus
contra naturii -
această terra extramundană
pe care nici cel mai bătrân dintre noi
nu va apuca să o adulmece în aer
în timp ce lor grăsimea le face pe trup
colaci de salvare

meargă la dracu'! toți acești obezi
ai promisiunii
înfigeți în gușile lor fleșcăite
baioneta longilinelor berze
care nasc bărbații de după războaie
ascultați! trupul mamei mele se îndoaie!
în curând ne va avorta pe toți

lingeți-vă rănile ca niște dulăi orgolioși
adevărata cățea în călduri v-a dus de nas
și
pe întuneric
v-ați sodomizat între voi
în timp ce ea vă devora cadavrele copiilor
pe care nu i-ați avut niciodată
și nici nu v-ați fost

sângele meu
este părul moartelor nemăritate
atâția bărbați necunoscuți mă urăsc încât
voi emigra într-o procesiune
în urma căreia maidanezii
vor urla a pustiul zăpezii

îngropați-mă
în propriul meu om de zăpadă
îi voi spune mamă
fără ca măcar să mă vadă
se va topi născâdu-mă
cu malul inimii încă virgin