Poezia aceasta a fost inspirată de plecarea în vest a unei doamne, prietenă, avea editură, tipografie, am tipărit și eu o carte la dânsa, (soțul, intelectual decedat) la copii. Problemă de viață. Nimic mai mult.

Noi nu mai suntem de mult tineri
Doar un strop de ploaie caldă
Noaptea sufletele scaldă
Ca-ntr-un basm cu sfânta Vineri

De ce vreți să fiți străină
Între cei care firesc
Tac și vă compătimesc
Pentru-o neștiută vină?

Și pe stradă și la piață
Vor vorbi o alta limbă
Și revolta asta schimbă
Rostul omului in viață

Veți simți lacrimi fierbinți,
Punțile care se rup
Că vă iese sufletul din trup
Pentru dorul de părinți

Un vecin de palier,
Un poștaș, un polițist
Doamne, cât va fi de trist
Universul de stingher!

Nu-i nevoie de mult fler
Și nici muzică de Liszt
Ca să vezi cât e de trist
Dacă nu ai locul tău sub cer!

Þara, doamnă e o brazdă
Ce ne-a fost dată de sus
Și voi mergeți în apus
Pentru ce? Să stați în gazdă?!

Stropul ăsta de țărână
Pe care-l lăsați în urmă
Mâine-n inimă vă scurmă
Și-o să plângeți iarăși până,

Vă veți revedea copilă
Într-un plai, bătrân un faur
Îngerul cu păr de aur
Și o dragoste subtilă

Doamnă, sufletul rămâne
Unde odihnesc strămoșii
Geana aurorei roșii
Unduind, leagănă grâne

Și vă vor umbla prin vise
Întrebându-vă de ce
Ați lăsat s-alunece
Stâlpii de la paraclise?

Și-o să plâgeți și-o să vreți
Să vă nașteți iar româncă
Unde fiecare stâncă
Amintește despre geți!