Calatoria continua, ma uit pe geam si occidentul se desface ca o rodie, fiecare bobita e o tara pe care venim s-o cucerim cu munca noastra de muncitori in constructii si agricultura, cu bonele si ingrijitoarele de babe. Aici se implineste visul unei fete din Botosani intr-un Moulin Rouge la un colt de strada, medical specialist doctor docent, stagiar la o clinica din Paris si speranta absolventului de politehnica de-a livra pizza la Roma.
Traversam aroganta clasei lor medii, sanatoasa si tampa ca vaca Milka, vad marea si muntii minunati oriunde, noaptea Monaco sclipitor ca un diamant risipit si cloaca lui de bogatani mondeni, Coasta de Azur seaca si luxoasa , prohibitiva pentru vreo opt miliarde de oameni.
Treceam dintr-o tara in alta ca prin branza. La un moment dat nu mai stiam daca sunt in Italia sau Franta , imi dadeam seama unde ma aflu chiorandu-ma la indicatoare si reclame sa vad in ce limba sunt scrise: italiana, franceza ori spaniola ?
Mergeam de doua zile, picioarele mi-erau umflate de parca ma piscase de ele niste albine uriase , gleznele infasurate-n pungi moi de grasime statuta si dureroasa la atingere , bucile , strivite de-atata sezut , trimiteau pulpelor ace si amorteli ca senzatia ciudata de sifon , prea acidulat , baut de venele mele pe nerasuflate.Chinul fizic era completat de schelalaiala care venea din difuzoare.Tot drumul , idiotii au pus manele. La un moment dat , cate-o neroada se ridica , in aplauzele marlanilor , si-ncepea un dans din buric penibil. Imediat se gasea unul rosu in obraji, c-o caciula de blana , ca o catea moarta in cap, data pe ceafa , cu blana umeda de transpiratie pe la tample si urma de frunte , sa-i tina isonul si sa inceapa si el, cu mainile in aer si rotindu-si palmele cu degetele raschirate , sa dea din buric. Vaicaierile agramate care veneau din difuzoare , incultura si prostia afisate inconstient prin aceste manifestari care-ar umple de jena orice stramos al tiganilor , m-au facut de cateva ori sa urlu la sofer sa opreasca manelele, sa dea pe radio sau macar sa puna muzica autentic vietnameza . N-am avut nici o sansa, puteam s-o iau lejer peste mecla de la vreun marlan ofensat.
Spania se-apropie, peisajul se schimba radical, acum pamantul este solzos si rosu ca un urias rac fiert. Din loc in loc, buchete de parloaga, parca made in Romania, se unduiesc intr-un vanticel caldut. Ma-ntreb cum naiba cultiva astia fructe si legume in asemenea pamant, de-au nevoie de-atatia prosti din lumea-ntreaga sa le culeaga. Mi-adun cunostintele de geografie si realizez ca Spania are de toate: munte, mare, desert, lac, delta, campie, deal etc. Si nevoie mare de saracimea emigranta sa le faca treburile murdare, cele mai de jos.
La vederea unui castel cocotat pe-un munte chel, am impulsul primar de-a fotografia, dar nu am aparat de fotografiat si nici telefon mobil cu camera foto, nici macar nu am telefon. Cativa fotografiaza scotand niste schelalaieri admirative de parca aveau habar de ce-i ala un castel, fotografiau mecanic, sa vada cei din sat de-acasa pe unde au fost si ce-au vazut.
Lumina zilei capata nuante rosiatice si, din arsii bolovani, se-nsufletesc palmierii cu frunza izbucnita-n amurguri, minunatii palmieri cu ciuful lor zbarlit ca niste strengari ciufuliti. Am simtit o clipa gust de apa sarata de mare pe limba si-o adiere de portocali si lamai si melancolia solaritatii orizontului.
Ne oprim pentr-un popas in parcarea unei benzinarii si a unui supermarket, in dreptul unei reclame uriase cu-n Don Quiqote calare pe-un euro.Stupizenia reclamei, alaturarea infantila euro-Don Quiqote, ma trezeste din visul palmierului
Invadam magazinul si restaurantul, abundenta si diversificarea marfurilor ma ametesc. Rafturi pline ochi cu o mie de feluri de ciocolata imi lasa gura apa. Coloritul, chiar extravagant, al cutiutelor cu bomboane si biscuitei, de pus in vitrina acasa sau de facut poze cu ele, imi amageste privirile. Intr-un loc dedicat carnii, atarna din tavan zeci de picioare de porc ( hamon ) cu carnea aproape mumificata, cu o crusta verzuie si unsuroasa, care-mi intoarce stomacul pe dos. Ma-ntrebam cum pot sa manance asemenea starv si sa mai dea si-o groaza de parale pe cateva feliute. Zona dedicata fructelor de mare starneste intotdeauna o curiozitate aparte. Lighioanele subacvatice, unele chiar vii, erau expuse in toata splendoarea tentaculelor, clestilor si cochiliilor. Aricii de mari, sectionati si cu matele la vedere, imbiau clientii cu bani. Stridiile-si aratau carnea palpitanda ca un vagin umed si melcii erau inecati de vii int-o zeama verzuie.
Ma-ntorc la rafturile cu dulciuri si vad o ciocolata imensa, groasa si lunga de-o juma de metru, burdusita cu alune de padure, cu-n ambalaj tipator si un pret de 20 de euro.Automat imi pipai portmoneul si ma gandesc ca as putea sa halesc doua, una dupa alta si sigur ar mai fi loc de niste biscuitei aromati si moi. Portofelul nu-mi dadea nici o sansa, dar pe un alt raft, ghicesc niste ciocolatele mici, de numai cativa centimetri si cu-n pret de 50 de centi. Instinctiv ma infig in ele si culeg una. Am o surpriza placuta cand observ ca sub prima mai erau lipite doua; ciocolatelele se vindeau trei bucti la pachet cu numai 50 de centi.
In drum spre casa de marcat, observ doi marlani din autocar, care aveau o modalitate interesanta de ciordeala.Indivizii desfaceau discret ambalajele si sustrageau continuturile de orice fel cu care-si burduseau buzunarele.Nimeni nu se uita la ei.Pentru o clipa, am vrut sa-i denunt, ne faceam de ras a mia oara.
Ies din magazin si ma asez pe-o bancuta, imi desfac ciocolatelele su nu prea-mi vine se le mananc inca. Ma uit la ele si le miros, aroma dulceaga imi atata pofta si, in cele din urma, pun una pe limba. Surpriza, se topeste instant, se lichefiaza si, pentru o secunda numai, gura-mi este inundata de gustul cremos. Le-nfulec si pe celelalte doua, putin dezamagit ca fericirea papilelor a tinut atat de putin.
Intram in Barselona, de-a lungul autostrazii superlate cu opt benzi pe sens, cu zeci de kilometri inaitea intrarii in marele oras, superproductia ocupa fiecare palma de pamant. Sute de fabrici si uzine, spatii industriale si logistice fac ca PIB-ul Spaniei sa creasca cu fiecare valatuc de fum iesit din hornurile lor. Ma intreb daca o sa vad vreodata Sagrada Familia, picturile originale ale lui Dali si parcul Guell.
Monstrii de sticla neagra ai corporatiilor bancare strajuiesc intrarea-n oras. La Caixa Bank, Banesto Bank, Santander si Millennium Bank, adevarati titani ai finantarilor internationale si-au construit cazemate pe verticala, drept semne grotesti ale puterii lor materiale si influentei in era globalizar