Mă rezem de umărul
zilei care a trecut,
și pipăi cu piciorul,
un mâine abia început.

Mă lepăd de sfială
și mângâi sfârcul lunii.
În noaptea ancestrală,
m-agăț de furca lumii.

Ritualic,
noaptea se bifurcă
în două jumătăți,
în ceruri imnuri urcă,
din ambele cetăți.

Mirific, cumpăna a apărut.
Mulțimi de îngeri străjuiesc,
semnalul magic de început,
al răsăritului firesc.

În aer, se înalță simfonii
iar vântul murmură litanii.
Cetatea albă se despică,
și mândrul astru, zorile ridică.


23 februarie 2006