Fără aer în aer

Pădure, brazi, fagi. Parcă descalec. Alt tărâm.
Culori ca-n Delacroix : furtuna din Acheron,
măcelul din Chiox, moartea lui Sardanapal
și covorul arselor ace, mii de licheni, crengi
zboară sucit, de-mi intră prin botul de cerb,
prin coarne prinse în clește și fug sub copite,
prin lătratul ogarilor mei, prin scalda Dianei...

Retușez acum. Totul e petrecut în somn, vis.
Să nu uit fuga silvică a terenului sub mine.
Senzația că-s luat brusc pe sus. Ca elicopter.
Renascentist, baroc sau neoromantic vârtej.

Apoi, suspendat în scrum dens. Vânat ars...
Porc mistreț uitat de braconierii speriați.
Râd pârlit. Râtul jos. Colțat mai guiț după jir.

Și iarăși sunt copil. Văd lumea ca-n somn. Văd!
Nu sunt chior. Chiar e război. Între noi și noi.
Pentru ce? De când pornit? Pe când curmat? Gaz.
Soarele lasă norilor de cenușă pământul în fașă.
Nu-l mai desfașă berzele primăvara, nu-l mai ară...
Pentru că scalda unor Diane e de-acum a ielelor.
Iar Acteonii lipsesc. Nu-i încolțesc crud nici ogarii.