„Dragostea
are astăzi
chipul Morții,
hâd, negru, ciudat,
uluitor, atractiv, și
o iubești
conștient de
Clipa
cea moartă și ea deja
dar care
n-ai uitat-o
și de aceea
iubești
- necondiționat -
nebun, năvalnic
melancolic, trist,
prima oară, o
minciună, o
promisiune, acea specială
tăcere, puțină
înșelare (de sine, oare?) și, desigur,
puțină promiscuitate.

Toate cuvintele Lumii,
toate gesturile,
tăcerile
au ceva de ascuns.

Suflete întemnițate
-n carcase de carne
și clocot de sânge,
lichide mustind
-n arome pestilențiale
acoperite-n parfumuri
de flori moarte ce
n-au văzut în veci
mama
Natură -
prizonierat demn
de vieți nedemne
și
bălăceli sordide
-n lacuri false de cuvinte
spuse deja
de cadavre nesimțitoare
acum.
De fiecare dată
e prima dată
pentru fiecare,
întotdeauna.
E o piesă
de teatru ieftin
unde
spectatorii nu-s
obligatoriu necesari.

Războaie-au venit
și-au plecat
ducând cu ele
cohorte de cadavre
și vise ucise
de arme
fără suflet
vreodată.

În numele iubirii,
celei inexistente,
te conjur
și oblig
prin șantaj sentimental
să mă iubești
ca și cum
ai avea nevoie
de mine,
de iubire,
de viață,
minciună,
moarte,
tot.

Eu te-aș iubi
dacă aș fi, iar
și tu la fel.

De-aceea astăzi
Dragostea a luat
chipul Morții -
pentru că nu există
decât
un
singur
Astăzi
pentru fiecare.
Te văd,
te simt,
te iubesc
știind
că mâine, acel Mâine
nu-mi mai aparține,
nu-i deloc al meu,
sunt mort, voi fi
un hoit
mâncat de viermi,
iar tu,
un altul...

Dar astăzi, Astăzi,
te iubesc, mă iubești,
ești a mea și eu al tău,
și Moartea abia acum
de-și ascute coasa pentru mâine,
acel mâine, el, ce e
un mâine fără noi 2... ”


EtienneNoir, 3 Mai 2009