Știi, ieri chiar am avut o zi bună:
mi-am smuls pumnul de la mâna stângă,
l-am umplut cu lacrimi și plâns și mi-am tras
una peste față cu el, urlând: "acum simți, proasto?!".
am constatat că îmi spărsesem buza, iar
gustul furiei mi se înfigea tot mai adânc
de scârbos în limbă,
așa că mi-am mușcat-o și-am scuipat-o pe jos,
unde îmi lăsasem pumnul;
aș fi vrut să plâng de durere, dar lacrimile
mi se tăvăleau pe covor printre șuvoaiele de sânge,
mi-era doar ciudă că nu știam cine violează pe cine,
sau dacă am vreo lacrimă rebelă care vrea să facă
dragoste în loc de sex, de care să-mi bat joc.
îmi venea să urlu, dar mi-am amintit că
rămăsesem de alaltăieri fără cuvinte,
când mi le-am adunat mănunchi pe toate,
le-am pus într-o pungă neagră cu câteva bucăți
de carne mucegaită și niște ochi pe care oricum nu îi
prea foloseam și le-am aruncat la "reciclabile",
apoi mi-am smuls părul din cap ca să îi fac o fontiță.
Am fost tare fericită, atât de fericită încât
pentru mâine mi-am plănuit să-mi scot plămânii
cu dreapta, singura mână pe care mi-o las
până spre sfârșit, apoi, îmi voi dezlipi ușor
amprentele tale de pe mine și carnea de pe oase,
iar în weekend, ca de obicei, am de gând să pun
totul la loc și să-mi scot doar inima.