" Fentă în timp...

Răsucire,
grațioasă, adastă-n
râuri gingașe de
mișcări ce
se sting adesea
înainte ca
Începutul să se
nască.

Viața m-a-nvățat
Gustul Morții, amar
și perfid, totodată
dar
acea singură petală
În aer suspendată
îmi poate aminti
de zbaterea zadarnică,
amarnic de frumoasă,
a unei antilope Impala
sub colții galbeni
ai Leopardului.

Deci:
Istoria are gust
de sânge
de Impala.

M-am culcat pe-o ureche
Auzind cu cealaltă
Râul meu de sânge
Și plânsetul mut
Al morții din mine
Ce deja-și face loc
În celule
Și amintiri uitate.

Am privit și
Lumea oarbă
Ce, cu mâini hrăpărețe,
Avidă, caută încă
Să mă-nhațe;
nu-mi pot închipui
pentru ce -
probabil că ura ei
pentru mine
e mai mare
decât
indiferența mea
pentru ea.

Da,
vorbesc de inconsistență.

Concluzie
(pentru pagini albe):
Imperiul destrămat
În veci va tot renaște.

Copii
pe străzi murdare
Își joacă joaca,
jocurile lor jucând
În premieră absolută
repetând pentru fiece generație
Ceea ce au învățat de la părinți:
antrenamentul pentru
Moarte.
Jucăuș.

și toți se duc,
și toate pleacă,
și toți se cară,
și toate mor,
și toți se pierd,
și toate piară -
de mine,
facă-se voia ta,
banditule,
ucigașule,
mincinosule...

Păstrez în amintirea-mi
Copilărie frumoasă,
Împestrițată cu dureri
Nespuse, neștiute, neînțelese
Și-atunci, și-acum,
Nu tac.

Crocodili Verzi
în Lagune Albastre
îmi poartă visele,
le scaldă,
și mi le-aduc curate,
fără scame
să le visez uneori.

Dar Drumul e greu,
atât de greu,
și dificil,
teribil,
coșmaresc,
de ne-nchipuit...
Cum poți
să poți
Să trăiești
Când știi
Ce știi
Și ce nu,
iar ce știi
E că vei muri?!

Da, dragul meu
Companion, da,
Alter-ego-ule meu,
Da, vom muri... "


EtienneNoir, 12 Ianuarie 2009