mi-e dor de strada fără oameni pe care umblam noaptea prin ploaia caldă
recitam un text știut pe dinafară săream în băltoace bucurîndu-mă că drumurile
noastre sînt pline de gropi rimelul de pe gene se făcea una cu asfaltul

îmi amintesc cum îți povesteam despre fantezia mea de a face sex în ploaie
care de fapt nu e a mea am găsit-o într-o carte cînd aveam 18 ani tu ascultai
tăcut atent zîmbeai te imaginai lîngă mine scoțînd sunete lascive

nu ți-am spus azi dimineață am băut cafea și am fumat o țigară ceea ce nu s-a
întîmplat de două săptămîni în timpul ăsta mă gîndeam la mama și la rochia pe care
o îmbracă vara doar cînd sînt eu acasă pentru că singură nu-i poate închide
fermoarul de la spate

nu am înțeles niciodată ce înseamnă să fii tu însuți mă întreb dacă oamenii
care m-au sfătuit aceasta știu ce înseamnă să fii natural spuneai că eram firească
cu tine ai simțit aceasta ți-am răspus că am jucat teatru ai rîs zicînd că
sînt o actriță de nota zece
poate condiția firescului e uitarea în prezența ta uitam de existența mea

uneori mă imaginez un peștișor de aur dacă-l prinzi trebuie să-ți pui
o dorință să-l săruți și să-l lași să înoate mai departe
aș vrea să pot îndeplini dorințe atunci îmi voi putea face planuri care nu vor eșua
mă voi încumeta să mă gîndesc la viitorul nostru
totul e așa cum trebuie să fie eu doar mă grăbesc să trăiesc

de fiecare dată cînd mă spăl pe dinți îmi aduc aminte de periuța pe care
ai cumpărat-o pt amîndoi atunci parcă se rupe ceva în mine
îmi lipsește gustul gurii tale

nu mi-e frică de nimic pot fi și lucidă pot să-mi raționalizez sentimentele
nu pot trăi astfel ar fi ca și cum aș lăsa pe altcineva să vorbească în locul meu
să simtă în locul meu să se gîndească la tine în locul meu