Ea merge de parcă ar avea o fustă lungă
Cu nimic de spus pe ea,
Vrând s-ajungă mersul mai încet decât natura ei de-a fi.
Veșnica impresie că părul nu-i e suficient de lung
O consuma
În circuitul din autobuzul cu gânduri supraîncălzite
Unde oamenii își schimbau locurile
În ritm de amețeală.
Revista-evantai cu coperți colorate
Atrăgea concluziile pripite ale celor mici,
Pe când așteptarea își cerea drepturile inutile ei.
Unghiile ei transparente se chinuie cu pătratul multifațetat,
Privind în același timp la împiedicarea nocturnă
În gândurile pietrelor zbârcite.
Răcoarea serii arde vara.