În odaia scundă moare focu-n vatră
Colo pe firidă pîlpîie opaiț
Pe un drum de țară, cîini zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.

Singură cu pruncul, singură cu focul
Ce-și desface-n umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.

Ochii lui albaștri cum e inu-n floare
Maica îi sărută, mîngîie bălai
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deodată năpădit de scai...
Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii:
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu-
Și pe drum de munte au plecat lăeșii...
Dar Iisus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.