La izvorul de sub munte
De pădure desenat,
Primitor ca un părinte
Ce așteaptă ne-încetat,

Ne-am oprit pe niște lespezi
Potrivite-n jurul lui,
Privindu-l în ochii limpezi
Însetați de-ai cerului.

Urmărindu-i triști risipa
Monotonă, dar firească,
Am uitat ce scurtă-i clipa,
Iar mintea să mai gândească.

Ochii tăi ca-într-o oglindă
În apa clară îi priveam,
Ne-având cum să mă prindă
În ei sufletu-ți citeam.

Te iubeam în al meu gând,
Nu știai și ți-aș fi spus -
Lapsusuri, rând după rând,
Vocii mele-i sunt arcuș.

Consolându-mă norocul
Că ești încă lângă mine,
În izvor îmi înec focul
Din greșeală pus de tine.

Ars de sete, aplecat,
Te sărut în apa-i pură,
Mă retrag! Parc-a secat,
Când bărbia-ți tremură.

Speriat, sar în picioare,
Privirea îți ocolesc,
Mai ușor privesc la soare -
Ochii tăi mă-nebunesc.

Însă raza-i arzătoare,
De mine să-și bată joc,
Îți schiță fața în soare,
Părul ți-l scăldă în foc.

Mă așez din nou pe lespezi,
Îmi rămâne să privesc
Pomii, a lor frunze verzi
Ce irisu-ți oglindesc.

Poate că era mai simplu
Setea tu să mi-o îneci,
Cu-al tău braț gingaș și suplu
Reținerea-mi să o seci;

N-am mai sta acum, aici,
Urmărind clepsidre oarbe,
Cum scapă granule mici
Ce clipele ni le soarbe.

*

Amintiri acum sunt toate,
E prea mult ca rău să-mi pară,
Însă tot aud vagi șoapte
La izvor când merg pe seară,

Ce mă ceartă părintește,
Clinchet de cuvinte dulci...
- E târziu! Nu-mi folosește!
Ce acolo tot îndrugi?

Supărat oglinda-și sparge,
Tulburându-se la fund,
Lacrimi lungi încep a-i curge
Ce sapă adânc în prund.

Apa-i neagră se aprinse,
În ecran se preschimbă
Și-a lui voce ce se stinse
Brusc frecvența și-o schimbă:

- Am dorit și eu odată
Să sărut cu apa-mi marea,
De pe gura ei sărată
Alungându-i însetarea!

Am pornit din munți la vale,
Ape mari m-au adunat,
Multe întâlnind în cale
Care vlaga mi-au secat.

Mi-a rămas o picătură
Când la dânsa am ajuns,
Eram ca o firmitură
Și prin alge m-am ascuns.

Era caldă și frumoasă.
O iubeam! Dar cum să-i zic?
Nimicia-mi tenebroasă
N-avea voce. Nici un pic!

De atunci așa trăiesc,
Nu mai caut s-ating marea,
Continui să izvorăsc
Să astâmpăr însetarea.

Cel puțin am încercat
Gândul să îmi scald în fapte
Și văzând c-a eșuat
Nu mai plâng visând în noapte.