Acel nimic de nisip ce se scurge
Tăcut din clepsidră și se depune
Și, trecătoarele întipăriri pe incarnație,
Pe incarnația ce moare, a unui nor...

Apoi mâna ce răstoarnă clepsidra,
Întoarcerea, spre a se mișca, a nisipului,
Transformarea tăcută de argint a norului
La întâile scurte palori ale zorilor...

Mâna în umbră a întors clepsidra
Și nimicul de nisip ce se scurge
Tăcut, e unicul lucru ce se mai aude
Și, auzindu-se, nu piere-n beznă...