Sus în cosmos a fost o boală
care a dat iama în adevăr.
Raze rupte și litere disparate
îmi burează pe mâini și în păr.

Simt cum se depun în mine
străinele resturi.
Nu, eu nu vreau să fiu urna nimănui.
Nu, nu pot să-mi pierd bucuria unei ninnsori.

Nu, când mi-e sete
nu pot să fiu neliniștit de sensul apei;
de înțelesul umbrei, când mi-e soare,
nu pot să fiu.
Nu,
de făptura calului,
nu-mi trebuie înspăimântare,
și, mai ales,
nu,
dacă ceea ce văd, dacă
ceea ce aud,
miros și pipăi,
nu sunt altceva decât cenușa de zeu
ars.