cel mai înverșunat
dușman al poetului rămâne
propriul lui poem

secătuit de cele mai frumoase
cuvinte ale sale, îmbătrâneșe subit
și devine de nerecunoscut
după un singur astfel de poem

odată afișat în piața publică
cei mai mulți trec pe lângă
fără să-l remarce măcar

câțiva bătrâni sprijiniți în baston
îl citesc totuși, dau din cap pe gânduri
și pornesc mai departe

o parte din cei care își zic cunoscători
se consideră datori să arunce
cu noroi deși ei n-au scris
niciodată un poem