Mă uit la tine și zâmbesc
și te întreb ce-am întrebat de-atâtea ori:
"Nu obosești să mă dorești?"
De fiecare dată vi pe vârfuri, te furișezi
precum un criminal.
Cauți un loc apropiat
și-aștepți mometul potrivit,
ca atunci când explodezi
să ai puterea unei bombe de efect.
Sunetul îgrozitor îmi invadează toate celulele
și cioburile se înfing în răni...
răni încă deschise
răni ce nu au avut timp să se cicatrizeze de la ultima ta vizită.
Mă arzi și-apoi mă îngheți
te-ndepărtezi ușor pentru a savura mometul...
apoi revi cu pași repezi ca să mă spargi în mii de părți.
Părți pe care le amesteci cu entuziasm, pregătindu-te de joc
și ei câte o parte și o pui la loc.
Cu mare atenție ridici fiecare piesă
nici una nu scapă de a ta amprentă.
Reconstruiești cu grijă ceea ce-ai spart,
dezghețându-mă cu o lentoare fatală.
Mă prăbușesc, sunt la pământ
fierbe sâgele-n mine, tremur necontrolat
nu aud, nu văd, nu simt nimic
în afară de tine, celebrâdu-ți din nou victoria.
Sari și te-nvârți și cânți și râzi
ca un copil.
Pentru tine e fericirea absolută, văzându-mă așa.
Încerc să îți vorbesc, cuvintele devin vizibile
le văd cum îmi plutesc de pe buzele-mi crăpate
dezintegrându-se litera cu litera și sunet cu sunet
în tăcerea infinită pe care o provoci.
O lacrimă își urmează drumul pe chipul meu de lut
și tu zâmbești,
te apropii cu o seninătate liniștitoare.
Cu o mișcare calmă îmi ștergi lacrima și o înghiți
pentru a-ți mări colecția.
Te apleci asupra mea și îmi răspunzi în soaptă:
"Nu...pentru că te iubesc!"
Te întinzi lângă mine, lipindu-ți fruntea de a mea
privești mult în ochii mei secați
iar eu privesc în ochii tăi albaștrii și sticloși
un albastru ce întârzie prea mult să apară pe cer.
Îmi iei fața în palme și mă săruți
pentru a lua cu tine și gustul buzelor mele.
Te ridici, mai inspiri odată adânc mirosul posesiei
...și pleci.

Tu pleci, însă amintirea ta rămâne...
rămâne sunetul în celule
rămân arsurile pe piele, frigul în oase
rămân cioburile din inima pe care ai spart-o înainte să pleci
rămâne zâmbetul, privirea, atingerea
încă mai simt sărutul tău...

Nu îmi lași timp să te uit,
revi din nou.
Îți simt răsuflarea în ceafă...
Mă întorc, mă uit la tine și zâmbesc
și pentru prima oară te întreb:
"Nu obosești să mă iubești?"

Dar TU, Durerea Mea Eternă,
mă privești în tăcere cu ochii tăi albaștrii
și doar zâmbești.