De aici voi porni
spre aripa ce se înalță
printre versuri,
ca iedera.

O neclintire înaltă
preferă ochiului-spion,
jugul verbelor.

Îmi limpezesc căutarea,
ating liniștea cu pământul,
umplu locurile goale
cu spunerile căutate.

Teancuri de cuvinte
părăsesc hotarele limbii
și se așează între cer, ape
și mașina de scris.

Scriu pe jar cu ploaia agoniei,
lângă conștiința singurătății
ce nu cade, ci devine.