Vultur drag, pe care stâncă-n vârf de munte,
Când vii din zbor, te-oprești pentru-o clipă
Să dai de veste umbrelor ce mor
Că le cuprinzi pe toate sub aripă,
Și ai să pui văzduhului cărare
Făcând să pară depărtarea doar un vis,
Rămas în necuprinsul aripilor tale
Când zările cetatea și-au închis?

Tu vezi din înălțimi pe-ntinsele oceane
Corăbii care-și duc catargele spre larg,
Dar nu ne spui că întristarea lumii
E țărmul unde valuri, de frunte i se sparg.
Și nu regretă nimeni, iar tu plutești mai lin
Zdrobind cu pieptul norii ce s-au strâns
Deasupra de prăpăstii care-au furat ecoul
Lăsat cândva de clipa care-a plâns.

Arată-ne pădurea cu verdele-i frunziș
Să ne oprim din viață sub primitor umbrar
Și poartă-ne pe aripi să numărăm corăbii
Ce vin spre țărmul nostru din ce în ce mai rar.
Răstoarnă universul și pune-l între valuri,
Iar drumul către stele păstrează-l pentru noi,
Să nu mai rătăcim când vom pleca spre ele
Murdari de falsul zâmbet cu pete de noroi.