Ieri am descojit o vină
Gânduri ce nu-mi mai aparțineau
Se rezemau câș pe lopețile grele
Picurau găunos sub stăvilare
Pulberea veche.

Așteptam muți, strânși-ciorchine
Ca un fruct împietrit în timp
Pe brațul ruginit al nopții
Neuitarea să-nvie.

Nu demult înserarea ne-a adunat pe toți
Ne-a cusut ochii cu ață și sorb
Serafini decăzuți resemnarea.

Ar trebui să fie marți
Ca-n fiecare primă zi de marți din lună
Nu miercuri cu-aracii fosili
Nu vineri bolnavă ca fierea
Pustiu degustat în delir.

Cineva s-a trezit în ultima zi din sfârșit
Și-a vorbit fără noimă vreo trei dupa-amiezi
Vicar propovăduind spirale prăfuite
Și-apoi ne-a mânat în ogrăzi.