inimă acum
când noaptea îți așează
o mască palidă pe chip
și-un roi de fluturi cap-de-mort
își scutură-n cădere
strigătul din urmă
peste mâna ta agonizând
pe tastatură

de sus din Carul Mare
ninge cu balegă de vacă
pe câmpul luminos de pixeli...
... și-un bou nemuritor mugind
(să fie oare vorba
de taurul lui Phalaris?)
la cules/păscut de versuri iese
pentru că-i este tare sete
de o nouă agonie

vampele analfabete
întoarse din concediu
te sună încontinuu
și zbiară-n telefon:

luna august dragă este pe sfârșite
temperaturile sunt în scădere
toți aștrii tăi lăuntrici
au fost demult contabilizați
pietrificată-i pâinea iluziei
din care te-ai înfruptat odată

însiguratule locuit de oameni

bagă-ți febra inimii la rece
în adâncul camerei frigorifice
scoate-ți de vânzare
carnea roșie de vise
pe tarabele din piață

și scuză-ne că am venit
neinvitați și pe nepusă masă
vrem să facem niște cumpărături,
dar ne este tare foame de o nouă poezie
cu sânge, carne și dulceață...

Familiarizează-te deci cât mai repede posibil
cu arsenalul liric al ceaușiștilor postdouămiiști
(microcipuri microfoane camere video miniaturale...)

pune-ți ceaiul negru-n priză
și până în zori
te-apucă de vânează
cu liliecii laolaltă
fața-ntunecată-a lunii,
pentru că ne este tare dor
de o nouă insomnie.

Eu îmi pun scaunul de fier la cap
mă așez pe umbră și rescriu
cu sângele ei negru
poemul de-alungat din suflet lumea
cu șuturi violente-n cur.